Trump, enervat de un jurnalist CNN: „Eşti o persoană necioplită”. Ce interdicție i-a pus

Stiri

AFP

Donald Trump si Jim Acosta

Casa Albă a anunțat, miercuri, retragerea acreditării unui reporter CNN, la finalul unei conferințe de presă de 90 de minute. 

Agenţiile internaţionale de presă au relatat un episod din timpul conferinţei, în care Acosta l-a enervat pe preşedinte insistând asupra subiectului „invaziei” – termenul cu care Trump s-a referit la caravana de potenţiali imigranţi din America Centrală, care se îndreaptă spre frontiera Mexicului cu Statele Unite, informează DPA, citat de Agerpres.

Deşi preşedintele i-a cerut jurnalistului să cedeze microfonul, acesta a refuzat să îl lase din mână.

„Să-ţi spun ceva. Celor de la CNN ar trebui să le fie ruşine că lucrezi pentru ei. Eşti o persoană necioplită, îngrozitoare. Când transmiţi ştiri false, ceea ce CNN face, chiar foarte des, eşti duşmanul poporului”, i-a spus Trump lui Jim Acosta, jurnalist CNN.

În cele din urmă, microfonul pentru ziarişti a ajuns de la reporterul CNN la colegul său Peter Alexander de la NBC, care i-a spus preşedintelui că Acosta este „un reporter harnic”. Trump i-a replicat: „Nu sunt fan nici al tău, ca să fiu cinstit. Nu eşti cel mai bun”.

Jim Acosta, care s-a mai confruntat şi în trecut cu Trump, a confirmat pe Twitter că i s-a interzis accesul la Casa Albă. CNN a reacţionat la interdicţie printr-un comunicat în care a apreciat remarcile preşedintelui drept „neamericane” şi şi-a susţinut reporterul.

Ulterior, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei SUA, Sarah Sanders, a declarat că „Preşedintele Trump crede într-o presă liberă şi aşteaptă şi apreciază întrebările dificile despre el şi despre administraţia sa”. Sanders l-a acuzat pe Acosta că “a pus mâinile pe o tânără care încerca doar să-şi facă datoria ca intern la Casa Albă”: purtătoarea de cuvânt s-a referit astfel la persoana care a încercat să-i ia microfonul lui Acosta în timpul altercaţiei cu Trump.

Şeful asociaţiei corespondenţilor de presă de la Casa Albă, Oliver Knox, a declarat, potrivit AFP, că suspendarea acreditării lui Jim Acosta este „inacceptabilă” şi constituie „o reacţie disproporţionată faţă de presupusa abatere”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!



Donald Trump si Jim Acosta

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer



Source link