Subiectele zilei: Noul ministru PSD al Sportului a crezut că votează Codul lui Hammurabi în Parlament, iar miistrul Muncii și-a terminat facultatea la 36 de ani; Gérard Mourou, premiul Nobel în Fizică 2018: Sunt implicat în mod real în proiectul din România, care va fi cel mai puternic laser din lume; Demisia unui vest ”lipsit de alternative” – Subiectele zilei

Stiri

Demisia unui vest ”lipsit de alternative”. Vestului, dacă noţiunea nu e perimată, îi merge tot mai rău. Europa ratează Brexitul. Iar preşedintele SUA se vede trădat de propriile servicii secrete, în timp ce Israelul comite eroarea de a se împrieteni cu Dragnea. Ani de zile, Angela Merkel a condus Germania desemnându-şi propunerile legislative, situate tot mai la stânga, ca fiind ”lipsite de alternativă”. Aşa a prezentat cancelara, în 2015, deschiderea graniţelor germane. Şi aşa a părut, mult timp, să fie şi aprobarea germană pentru Pactul ONU pe Migraţie. Or, acest proiect a stârnit, mai nou, maxime iritări la dreapta spectrului politic, fiind denunţat, ca pernicios, nu doar de populiştii de dreapta de la AfD, ci şi de dregători ai Uniunii Creştin-Sociale, ori de pretendenţi la şefia CDU, precum ministrul sănătăţii, Jens Spahn, scrie Deutsche Welle.
Gérard Mourou, premiul Nobel în Fizică 2018: Sunt implicat în mod real în proiectul din România, care va fi cel mai puternic laser din lume. Vom realiza lucruri ieșite din comun în domeniul fizicii. Gérard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru fizică și părintele științific al laserului de la Măgurele, a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro că proiectul din România “are o contribuție unică” la nobelul de anul acesta. “Ceea ce a făcut România este spectaculos”, a afirmat Gérard Mourou. Primul laser de 10 PetaWatt (PW) va funcționa în primăvară, “când România ar trebui să fie gata să ofere cea mai mare putere laser din lume. Cred că acesta va fi un eveniment demn de paginile New York Times”, a afirmat pentru Edupedu.ro reputatul cercetător.
Noul ministru PSD al Sportului a crezut că votează Codul lui Hammurabi în Parlament. A picat un banal examen de inspector școlar. Numărul miniștrilor cu mari probleme de cultură crește cu fiecare remaniere a guvernelor PSD-ALDE. Noul ministru al Tineretului și Sportului, profesorul de sport Bogdan Matei, a devenit celebru când a picat în capcana unui reporter care l-a întrebat dacă va vota Codul lui Hammurabi, un ansablu de legi antice. Bogdan Matei, actual senator, este de meserie profesor de sport la o școală gimnazială din Râmnicu Vâcea. El a intrat în atenţia publică după ce a picat examenul pentru funcţia de inspector şcolar adjunct la IŞJ Vâlcea, potrivit G4media.ro. Noul ministru al Muncii a făcut facultatea la 36 de ani. Marius Budăi e adeptul teoriilor conspirației. Marius Constantin Budăi (46 de ani) a fost propus de Liviu Dragnea pentru postul de ministru al Muncii. El a fost susținut de organizația PSD Botoșani, condusă de Doina Fedorovici, și este președintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților. Noul ministru al Muncii și-a terminat facultatea la 36 de ani, potrivit CV-ului personal, și are permis de conducere atât pentru autoturism, cât și pentru camion și camion cu remorcă, potrivit G4media.ro.
Culisele şedinţei în care Dragnea a executat toţi puciştii şi o treime din Guvern. Liviu Dragnea are din nou putere absolută în PSD. Cu mâna Comitetului Executiv (CEX), liderul PSD l-a schimbat din funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării pe Paul Stănescu, liderul puciştilor. Potrivit unor surse politice, Paul Stănescu nu a vrut să renunţe de bunăvoie la funcţie şi a cerut ca liderii PSD să voteze. Rezultatul a fost covârşitor: 55 de voturi pentru remaniere, cinci împotrivă şi 5 abţineri. Cel care i-a cerut demisia lui Paul Stănescu în şedinţa PSD a fost Marian Oprişan, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea, scrie Adevărul.
Fabrica de diplome false. Zeci de profesori au primit gradaţii de merit folosind acte false cumpărate cu 50-200 de lei. Cu actele falsificate folosite la dosarele de avansare în carieră, aproape 40 de profesori din Ilfov ar fi reușit să obțină, în cinci ani, în total, peste un milion de lei la salarii. Investigaţia poliţiştilor a plecat de la sesizarea unei profesoare de la o şcoală din Ciolpani, căreia i s-a oferit o astfel de diplomă, deşi ea nu participase niciodată la cursul de perfecţionare care apărea scris pe hârtie. Documentele falsificate s-ar fi vândut în şcoli cu preţuri între 50 şi 200 de lei și atestau faptul că profesorii au participat la diferite cursuri, inclusiv în Bulgaria şi Italia, potrivit Libertatea.
O tânără craioveancă reprezintă România la olimpiada caselor solare, în Dubai. Oana Dumitru, o tânără din oraşul Craiova, face parte din echipa EFdeN, reprezentanta României la Solar Decathlon, cea mai importantă competiție internațională de case solare ce are loc în această perioadă în Dubai. România concurează alături de alte 14 echipe din 11 ţări şi 4 continente, printre care se numără Olanda, SUA, Australia şi ţări din Orientul Mijlociu. Competiţia presupune proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu, potrivit Gazeta de Sud.

Source link