Participare slabă la referendumul ”istoric” din Macedonia

Stiri

Getty

referendum Macedonia

Perspectiva reconcilierii cu Grecia şi ancorării în Europa părea insuficientă, duminică, pentru a-i mobiliza masiv pe macedoneni, chemaţi să accepte prin referendum o schimbare a numelui micii ţări, relatează AFP.

La ora 15.00 GMT (18.00, ora României), cu două ore înaintea închiderii secţiilor de votare, participarea la scrutin era de aproximativ 29%, a anunţat Comisia Electorală, relatează news.ro.

În pofida faptului că acest scrutin este doar consultativ, o prezenţă prea slabă ar slăbi tabăra ”da” şi poziţia premierului social-democrat Zoran Zaev, înaintea unei ratificări de către Parlament, care necesită votul a două treimi din deputaţi, o majoritate de care acesta nu dispune.

Foarte discreţi anterior, promotorii unei campanii care îndeamnă la boicot, orchestrată pe reţele de socializare, au anunţat încă de la începutul după-amiezii o adunare în vederea sărbătoririi, seara, în faţa sediului Parlamentului. Ei intenţioneză să insiste asupra slabei mobilizări pentru a submina legitimitatea referendumului.

În cazul în care va fi confirmat, absenteismul puternic ar putea să se explice prin vremea frumoasă şi alegătorii din diaspora, 300.000-400.000 (din 1,8 milioane), potrivit unor estimări.

Reprezentanţi macedoneni nu şi-au ascuns, sub protecţia anonimatului, duminică, îngrijorarea de a nu atinge pragul participării, de 50%, un obiectiv afişat cu două zile mai înainte. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  



referendum Macedonia

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer



Source link