Parlamentul a adoptat bugetul in forma initiala. Iohannis e obligat sa-l promulge

Stiri

Bugetul a trecut fulgerator azi prin Parlament in fix aceeasi forma in care presedintele Klaus Iohannis l-a trimis la reexaminare saptamana trecuta.

S-au iscat discutii aprinse inca din primele minute ale sedintei comune a comisiilor de Buget-Finante ale Camerei Deputatilor si Senatului, in care se discuta proiectul de lege a bugetului. Presedintele de sedinta, senatorul PSD Viorel Arcas, a facut tot ce i-a stat in putinta ca amendamentele Opozitiei sa fie votate fara prezentare prealabila si fara discutii. In cele din urma, dupa o sedinta de numai o ora, reexaminarea bugetului a fost respinsa.

Ulterior, acesta a fost adoptat la fel de lapidar si de Parlament, tot in forma initiala. Acum, potrivit legii, presedintele este obligat sa promulge bugetul.

Asa cum Ziare.com v-a informat deja, presedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Parlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, sustinand ca este fundamentata pe o prognoza nerealista, iar pe de alta parte, ca nu asigura o reala functionare a unor institutii publice cu rol esential in societate. Demersul presedintelui a venit dupa ce judecatorii CCR au respins, saptamana trecuta, sesizarea lui pe aceasta lege.

Ziare.com v-a transmis, in format LIVE TEXT, cele mai importante momente ale dezbaterii pe marginea bugetului si ale sedintei de plen in care acesta a fost adoptat:

14:30 – Cu 245 de voturi ‘pentru’, 115 ‘impotriva’ si 2 abtineri, Parlamentul a votat bugetul in forma initiala.

14:26 – Deputatul Cosette Chichirau (USR) spune ca Eugen Teodorovici ar fi trebuit sa prezinte si impactul asupra bugetului al Fondului National de Investitii.

“Nu mi se pare normal ca ministrul de Finante sa nu vorbesca despre impactul Fondului National de Investii. Asta inseamna ca avem un ministru neserios si care insulta membrii comisiilor de Finante, in loc sa apere interesul romanilor”, a spus Cosette Chichirau.

14:23 – Deputatul USR Claudiu Nasui a declarat ca, atunci cand Romania va intra in criza economica, PSD si ALDE nu vor putea spune ca nu s-au asteptat la una ca asta. Motivul: toti partenerii externi ai tarii, dar si presedintele Romaniei au avertizat ca proiectul de buget vulnerabilizeaza economia.

14.20 – In cadrul dezbaterilor din plen, senatorul PNL Florin Citu l-a acuzat pe Eugen Teodorovici ca a prezentat un buget pe care i l-au intocmit rusii.

“Bugetul a fost primit in plic, laolalta cu OUG 114, in vizita de la Moscova. Rusii sunt singurii care au beneficiat dupa adoptarea OUG 114. Astazi i-am dat inca o data ministrului Teodorovici sansa sa isi asume bugetul. Nu o face pentru ca nu e facut de el. (…)

Dupa ce ca este facut pe date false, cu venituri supradimensionate, bugetul nu contine, nici macar pe hartie, bani pentru infrastructura si sanatate”, a spus Florin Citu.

14:10 – Parlamentarii s-au reunit in sedinta de plen in cadrul careia urmeaza sa se voteze bugetul. Deputatul PNL Nicole Neagu a sustinut ca, pe motive de procedura, bugetul ar trebui rediscutat. Presedintele de sedinta, Claudiu Manda, i-a spus ca nu este cazul. In consecinta, senatorul Viorel Arcas a inceput prezentarea proiectului de buget si propune ca acesta sa fie adoptat in forma trimisa initial spre promulgare presedintelui Klaus Iohannis.

12:00 – Dupa incheierea sedintei comisiilor reunite de Buget-Finante, senatorul PNL Florin Citu a declarat ca datele din buget sunt false si, tocmai de aceea, Eugen Teodorovici nu vrea sa isi asume raspunderea pentru ele.

“S-a vazut clar, astazi: am avut un ministru al Finantelor Publice care a venit nervos dupa ce a fost umilit, ieri, la sedinta ECOFIN, la Bruxelles, a venit hotarat sa isi impuna punctul de vedere si sa opreasca Opozitia in a arata care sunt problemele acestui buget si a sustine amendamentele la cererea de reexaminare a presedintelui pe Legea bugetului. (…)

Informatiile incluse in Legea bugetului de stat sunt false, nu si le asuma nici macar ministrul Finantelor Publice. Veniturile la bugetul de stat, acum dupa ce am primit si estimarea si datele reale de la INS, stim foarte bine ca sunt supraestimate.

Nu stim ce rol are Comisia Nationala de Statistica si Prognoza. Ar trebui desfiintata, nu a prezentat un studiu de impact nici pentru buget, nici pentru OUG 114. (…) Romania se indreapta spre dezastru.

Programul de guvernare al PSD duce Romania in criza economica, somaj, inflatie, dobanzi mari”, a declarat Citu.

11:25 – La finalul sedintei comisiilor de Buget-Finante, ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a facut declaratii cu privire la buget si la faptul ca amendamentele Opozitiei au fost respinse pe banda rulanta, fara sa fie macar discutate in prealabil.

“Ati vazut si dumneavoastra ce amendamente erau. Bataie de joc la adresa romanilor. Au vrut sa se auda vorbind si sa ajunga la urechile romanilor ce fac ei.

De fapt, aceasta cerere de reexaminare din partea presedintelui nu isi avea rostul. Si anul trecut a spus presedintele ca nu sunt bani. Si au fost bani, s-au facut platile la timp. Mergem mai departe pe aceeasi linie.

Usor, usor se dezumfla si curentul creat de cei care spun ca institutiile europene au prognozat o evolutie a economiei diferita fata de noi. Anul trecut, a fost mai aproape de ce am spus noi decat de ceea ce au spus altii. Acum presedintele ne contrazice. E o lupta politica, dar una care afecteaza bunul mers al economiei.

Putea spune si dumnealui ca ceea ce crede despre buget e un punct de vedere personal”, a declarat Teodorovici.

Intrebat de jurnalisti daca va demisiona, in cazul in care cresterea economica nu va fi de 5,5%, asa cum e prognozat in proiectul de buget, Teodorovici a raspuns ca nu.

“De ce sa imi depun mandatul? Cand presedintele a spus ceva si nu s-a intamplat asa, si-a depus mandatul?”

11.20 – Presedintele sedintei, Sorin Arcas, supune la vot respingerea cererii de reexaminare a Legii Bugetului. 23 de parlamentari voteaza pentru respingere, iar 13 impotriva respingerii cererii de examinare. In consecinta, cererea de reexaminare a bugetului este respinsa.

11:15 – USR are 250 de amendamente. Presedintele de sedinta spune ca niciun amendament nu are sursa de finantare, asa cum a cerut Varujan Vosganian. Deputatul Claudiu Nasui explica de ce nu e asa.

In cele din urma, parlamentarilor USR li se permite sa sustina cateva amendamente, in special pe majorari de buget ale Ministerului Public. Aceste amendamente sunt votate separat. Toate celelalte amendamente ale USR sunt votate in bloc si respinse.

11:12 – Deputatul ALDE Varujan Vosganian cere ca toate amendamentele care presupun investitii sau cheltuieli, dar nu au prevazuta si sursa de finantare sa fie respinse.

11:10 – Deputatul PNL Pavel Popescu anunta cu voce tare, in timpul votului, ce contine fiecare amendament. Potrivit acestuia, PSD a respins pe repede inainte amendamente privind bugetarea Autostrazii Unirii si a altor autostrazi, cum ar fi Autostrada Brasov- Targu Mures – Cluj-Oradea. In plus, s-a respins fara dezbatere un amendament care ar fi permis diversificarea alimentatiei in scoli.

11:08Ministerul de Finante al Romaniei, Eugen Teodorovici, il jigneste pe senatorul Florin Citu, in vreme ce acesta sustinea un amendament.

“Frumosule, chiparosule! Citule, dupa ce ca esti urat, esti si prost! Ai auzit? Dupa ce ca esti urit, esti si prost!”, a spsu Teodorovici, cu zambetul pe buze.

11:06 – Fara dezbatere si fara sustinerea punctelor de vedere, amendamentele se voteaza pe banda rulanta.

10:40 – Deputatul USR Cosette Chichirau cere ca macar fiecare amendament sa fie citit si sustinut. Presedintele de sedinta incearca sa se opuna, sustinand ca textele amendamentelor sunt deja afisate pe monitoare si le vede oricum toata lumea din comisii. Ce rost mai are ca amendamentele sa se mai si sustina?

10.35: – Senatorul PNL Florin Citu cere 15 minute de dezbateri generale pe tema bugetului. Presedintele de sedinta, Viorel Arcas, ii respige cerea.

“Stimate coleg, a fost si la CCR, ce sa mai dezbatem? Stim cu totii ce sens au toate aceste dezbateri…”

10.30: – Presedintele sedintei, senatorul PSD Viorel Arcas, deschide lucrarile:

“Presedintele Romaniei considera separat de motivele constituttionale ca se impune reexeminarea din cauza ca legea bugetului e fundamentata pe o prognoza nerealista si nu asigura o reala functionare a unor institutii publice cu rol esential in societate.

Daca ne uitam la observatii, vedem ca ar trebui o lege noua in ea, nu e nimic bun in ea. Daca exista amendamente, vom discuta si vom vota strict pe ele”, a spus Viorel Arcas.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Source link