”Pacientul Düsseldorf”, al treilea caz vindecat de infecţia cu virusul HIV

Life


FOTO: 123rf.comFOTO: 123rf.com

La scurt timp după ce un al doilea bolnav de infectat cu HIV a fost vindecat, un al treilea pacient a intrat în remisie în urma unui tratament pe termen lung. O echipă de cercetători din Olanda a anunţat existenţa unui nou caz, de data aceasta ”pacientul Düsseldorf”, în cadrul unei conferinţe din Seattle.

Pacientul a primit un transplant de măduvă osoasă, proces prin care au trecut şi ceilalţi doi pacienţi vindecaţi de virusul HIV, ”Londra” şi ”Berlin”. După terminarea tratamentului s-a arătat că că virusul HIV nu mai există în sistem, informează Daily Mail.

Primul pacient vindecat de HIV a fost semnalat în urmă cu 12 ani, fiind vorba de Timothy Brown (cunoscut şi ca ”pacientul berlinez), urmat recent de ”pacientul londonez”, care se află şi el în remisie. Dacă şi ei răspund la tratament în mod pozitiv, atunci oamenii de ştiinţă pot avea mai multă încredere că se află mai aproape ca oricând de a elimina ameninţarea HIV.

Transplantul de celule stem din măduvă a provenit de la un donator imun, din naştere, la SIDA. Medicii avertizează, însă, că terapia ar fi posibilă doar pentru foarte puţini din cei 37 de milioane de oameni infectaţi cu HIV din lume.



Source link