Galaxy S10 primeşte mod de captură pe timp de noapte, similar funcţiei Night Sight de pe telefoanele Google Pixel

Life


Unul dintre atuurile principale pentru noua serie de telefoane Pixel 3 şi 3 XL este funcţia Night Sight disponibilă în aplicaţia camerei foto, la care utilizatorii pot apela pentru a obţine poze cu un nivel excelent de calitate chiar şi pe timp de noapte.

Atunci când nu eşti primul cu o idee bună, imitarea poate fi o formă de flatare. Probabil, bazată pe concepte şi tehnologii uşor diferite, interpretarea Samsung a funcţiei Night Sight se numeşte Bright Night şi ar trebui să permită obţinerea pozelor pe timp de noapte la un nivel de calitate apropiat instantaneelor generate pe timp de zi.

Descoperirea a fost făcută de membrii ai forumului XDA-Developers, analizând codul executabil al ultimei versiuni Android 9 Pie pentru telefoane Galaxy Note 9. Aplicaţia Samsung Camera şi interfaţa One UI conţin anumite referinţe la funcţia Bright Night, sugerând că aceasta va permite obţinerea mai multor instantanee în succesiune rapidă şi combinarea imaginilor pentru obţinerea unei poze mai bine iluminate şi de calitate superioară.

Este posibil ca funcţia Bright Night să aibă debutul mai întâi cu seria de telefoane Galaxy S10, urmând ca dotarea să fie livrată cu o actualizare de firmware şi pentru seriile Galaxy S3 / Note 9.

Revenind la funcţia Night Sight de pe telefoanele Pixel 3, aceasta este copiată şi de chinezii de la Huawei, compania implementând recent pentru telefoanele proprii un “Night Mode” care oferă rezultate similare. Pe telefoanele One Plus şi Xiaomi funcţia se numaşte Nightscape şi Night Scene, astfel că deja putem vorbi despre apariţia unui nou trend, în direcţia creşterii performanţelor foto la utilizarea telefoanelor mobile pe timp de noapte.

 





Source link