Cum funcţionează senzorul de amprente instalat sub ecran, pe telefoanele OnePlus 6T

Life


Pe cât de impresionant este senzorul de amprente instalat sub ecran, complet invizibil în timp ce folosim telefonul mobil, pe atât de interesantă este şi tehnologia care face posibilă această dotare.

Dezasamblat până la ultima componentă, noul flagship OnePlus 6T relevă ceea ce în esenţă este o cameră foto convertită în senzor pentru citirea amprentelor.

Spre deosebire de alte implementări mai costisitoare, senzorul de amprente nu este fizic lipit de spatele ecranului. Inclus ca un modul separat, acesta este format dintr-un senzor optic, lentile şi un LED care furnizează lumina necesară pentru a observa trăsăturile amprentei.

Adevărata „magie” este tehnologia ecranului AMOLED, a cărui lumină este emanată doar în direcţia utilizatorului, nu şi în lentila senzorului de amprente. Cu unele îmbunătăţiri, tehnologia ar putea face posibilă şi includerea camerei foto obişnuită sub ecran, fără penalizări majore asupra calităţii imaginii captate de aceasta.

„Disecţia” la care a fost supus exemplarul OnePlus 6T a relevat şi alte particularităţi de ordin tehnic, cum ar fi absenţa unui sistem avansat de răcire care să prevină supraîncălzirea chipsetului Snapdragon 845 şi degradarea performanţelor la utilizare prelungită.  Din fericire, astfel de simptome nu au fost raportate, deocamdată. Interesant este că inginerii OnePlus par să fi folosit fiecare milimetru disponibil în interiorul carcasei, spaţiul fiind complet ocupat de componente voluminoase, cum ar fi acumulatorul de 3700 mAh şi senzorul de amprente modular. Întins la limită, designul nu ar mai fi permis şi includerea conectorului pentru căşti, cerut de fanii care încă nu au făcut trecerea la căşti wireless.

 





Source link