Actriţa britanică Emma Thompson a fost înnobilată

Life

Actriţa britanică Emma Thompson a fost înnobilată, devenind Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, într-o ceremonie care a avut loc la palatul Buckingham din Londra, potrivit people.com.

Ceremonia a avut loc miercuri, actriţa în vârstă de 59 de ani fiind înnobilată de prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, scrie Mediafax.

 

Thompson a declarat apoi pentru presă că a vrut să îl sărute pe prinţ.

 

“Îl iubesc pe prinţul William. Îl cunosc de când era mic şi am râs împreună. I-am spus «Nu pot să vă sărut, nu-i aşa?». Iar el a spus «Nu, nu puteţi»”, a povestit actriţa pentru presă.

 

Emma Thompson a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1993, pentru rolul din “Întoarcere la Howard’s End”, şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu, pentru adaptarea cinematografică a romanului “Raţiune şi simţire” de Jane Austen.

 

Thompson este printre puţinii actori care au fost nominalizaţi la Oscar pentru un rol principal şi un rol secundar, în acelaşi an – 1994 -, pentru două producţii diferite. În cazul Emmei Thompson este vorba despre rolul principal din “Rămăşiţele zilei” şi rolul secundar din “În numele tatălui”.

 

Actriţa britanică a fost recompensată şi cu o stea pe Walk of Fame din Hollywood, în august 2010.

 

Pe lângă actorie, vedeta britanică este cunoscută şi ca scenaristă. Pe lânga adaptarea pentru cinema a romanului Raţiune şi simţire” de Jane Austen, Thompson a scris şi scenariul filmelor din seria “Dădaca McPhee”, în care a şi jucat.

 

Titlul de Comandor al Ordinul Imperiului Britanic este acordat pentru a recompensa contribuţiile la dezvoltarea artelor şi ştiinţelor, implicarea în activităţi caritabile şi alte servicii publice.

 

Source link